Vastul areal al absurdului și al infatuării

Din ciclul „Perversa imbecilitate a autorităţilor“

Am zis din „ciclul” pentru că împreună cu diverşi protagonişti şi împreună cu dumneavoastră vreau să descoperim şi să explorăm vastul areal al absurdului, al infatuării şi al zădărniciei, atribute des întâlnite în aparatul de stat şi în colaborarea cu acesta, atribute pe care perversitatea impersonalităţii mecanismului de stat prin dogmele comportamentale impuse şi induse determină bietul aparatcik imbecil ca fără voia lui să le ridice la rang de rafinament.

Categoric, sunt nevoit să fac o precizare: când am spus „bietul aparatcik imbecil” m-am referit fără putinţă de tăgadă la omul care este birocratul din spatele ghişeului sau la birocratul depersonalizat, dezumanizat şi abrutizat de funcţia deţinută dar reconstruit de importanţa atribuţiilor sale de serviciu. Adică o carcasă organică cu creierul spălat ce funcţionează în baza unor instincte primare şi într-un microclimat dogmatic, spaţiu inferior-cognitiv haşurat în unghiuri drepte de perceptele cu care sancţionează, spatiu in care este bombardat de „dogme”- circulare de serviciu, norme metodologice, norme de aplicare,dispoziţii de serviciu – care însă de cele mai multe ori sunt contradictorii, se bat cap în cap şi sunt împotriva oricăror reguli de convieţuire socială şi a bunului simţ; dar în lipsa cărora goma (funcţionarul) este deconectată. Continuăm episodul de săptămâna trecută și vă relevăm absurdul în esenţa sa, tragic pentru protagoniştii săi. Am spus „tragic” deoarece chiar dacă la suprafața nu pare, în sfera concretului, în sfera acţiunilor autorităților sau interacţiunilor cu acestea se produc consecinţe care pot schimba cursul vieţii unor oameni.

Despre protecţia locunţei

„Jur să respect Constituţia şi libertăţile fundamentale ale omului…” Acesta este jurământul funcţionarului public, practic un extras din el în conformitate cu
care funcţionarul public trebuie să respecte Constituţia, legile ţării şi drepturile omului. Unul din drepturile omului este acela de a avea o locuinţă. Locuinţa poate fi deţinută sub diverse titluri şi anume: proprietate, închiriere, comodat. Comodatul este acel contract (act juridic) ce transmite folosinţa gratuită a unui lucru determinat de la o persoană numită comodant unei alte persoane numite comodator pe o perioadă
determinată.
Evidenţa tuturor imobilelor este ţinută de Cartea Funciară. Orice modificare adusă atributelor juridice ale imobilelor se înscrie sau se notează la Cartea
Funciară. Codul Civil spune că: destinaţia de locuinţă a unui imobil se poate nota la cartea funciară şi anume art. 902 alin. 2 Cod Civil. DECI ESTE LEGE.

Undeva în România

Cetăţeanul H.P. a finanţat societatea comercială „C” pentru construcţia unor imobile. La darea în folosinţă a acestor imobile protagonistul nostru cetăţean
H.P. încheie cu societatea „C” un contract de comodat conform căruia societatea „C“ îi împrumută pentru a locui unul din imobile pe operioada de treizeci de ani,
în contract făcându-se specificaţia că imobilul împrumutat prin contract are destinaţia de locuinţă. Cetăţeanul se deplasează conştiincios la Oficiul de cadastru pentru a face înscrisurile cuvenite la Cartea funciară, imobilul având destinaţie de locuinţă bazându-se pe prevederile legii. Depune actele, plăteşte taxele, aşteaptă termenul şi se duce să ridice un extras de carte funciară cu notarea respectivă pentru a-şi asigura publicitatea necesară împotriva unor eventuali terţi.

Şi? Surpriză MAXIMĂ: „Conştiincios” funcţionarul public desemnat îi respinge cererea. Cetăţeanul H.P. se duce în audienţă unde cu multă emfază
şi de la o înălţime demyurgică i se comunică că în circularele lor interne nu scrie că respectiv contractul de comodat se notează la Cartea Funciară.
Absurd, imbecil şi incalificabil. Cetăţeanul se revoltă iar demyurgul-funcţionar îi spune: „daţi-ne în judecată”. Ei, acest demyurg imbecil nu numai că a călcat în
picioare demnitatea unui om dar purtarea lui produce consecinţe patrimoniale pe termen scurt iar pe termen lung poate schimba cursul vieţii respectivului cetăţean în sens tragic.

Să mă explic:

– pe termen scurt H.P. trebuie să-şi angajeze avocat, deci să plătească onorariu şi taxă judiciară de timbru, deci cheltuie,
– pe termen lung procesul durează iar conducerea societăţii „C” care i-a împrumutat imobilul, având în vedere că nu s-a notat contractul la Cartea funciară poate vinde imobilul sau îl poate lăsa garanţie şi să nu mai plătească creditul, cetăţeanul H.P. rămănând în stradă.

Şi toate acestea pentru că în acest caz, ca de altfel la fiecare„pas” ne lovim de „perversa imbecilitate a autorităţilor”.

Bogdan Gabriel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *